‘Putin va trage de timp’. Generalul Virgil Bălăceanu îl contrazice pe Trump și explică de ce o încetare a focului nu va fi acceptată în perioada următoare

Bucuresti24Știri2 weeks ago11 Views



Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO, afirmă că preşedintele Vladimir Putin va trage de timp pentru că îi sunt defavorabile o încetare a focului şi un armistitiu în perioada imediat următoare în Ucraina, în condiţiile în care de mai bine de o jumătate de an nu au reuşit să îi scoată pe ucraineni din regiunea Kursk. Bălăceanu spune că dacă s-ar ajunge la o înţelegere privind încetarea focului, atunci Kursk va fi pentru Ucraina o monedă de schimb. Precizăm că declarațiile generalului Bălăceanu au fost făcute la Digi24 înainte de confruntarea de la Casa Albă între Donald Trump și Volodimir Zelenski.

  • În ceea ce privește poziția lui Trump față de Vladimir Putin și viitorul conflictului din estul Europei, liderul de la Casa Albă pare să fi adoptat o atitudine nouă. „Am vorbit cu el. Îl cunosc de mult timp. (…) Nu cred că își va încălca cuvântul dat. Nu cred că va da înapoi atunci când vom face o înțelegere”, a spus Trump, joi la Casa Albă, subliniind că negocierile pentru un acord de pace sunt foarte avansate.
  • Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut vineri, la Casa Albă, președintelui american Donald Trump să nu facă „compromisuri cu un ucigaș”, referindu-se direct la liderul rus Vladimir Putin. Solicitarea a venit în contextul în care Trump i-a transmis lui Zelenski că trebuie să ajungă la un acord cu Rusia sau Statele Unite „se vor retrage” din sprijinul acordat Ucrainei.

„Putin va trage de timp pentru că nu îi sunt deloc favorabile o încetare a focului şi un armistitiu în perioada imediat următoare. Va trage de timp pentru că ruşii nu au reuşit să îi scoată pe ucraineni din Kursk. Ori dacă încetează focul, se ajunge la un armistitiu şi încep negocierile de pace, Kursk-ul va reprezenta pentru Ucraina o monedă de schimb legată de un eventual schimb de teritorii”, a declarat generalul Bălăceanu la Digi24.

Acesta este de părere că Vladimir Putin va face în aşa fel încât momentul în care s-ar cădea de acord asupra încetării focului şi armistitiului să fie acela în care soldaţii ruşi vor reuşi să-i scoată pe ucraineni din Kursk.

Ucrianeni încă mai deţin 3-400 de kilometri pătraţi în zona Kursk şi încă rezistă.

„Nu ştim cât vor rezista de acum înainte, dar ştim că operaţiunea din Kursk a fost începută de mai bine de o jumătate de an şi de atunci forţele armate ale Rusiei nu reuşesc să-i scoată pe ucraineni din Kursk”, a precizat Virgil Bălăceanu.

Generalul în rezervă a mai declarat că lucrurile „s-ar putea să se schimbe în condiţiile în care va fi un acord economic privind exploatarea pământurilor rare în Ucraina.

„Probabil că s-ar putea să cuprindă şi alte resurse acest acord economic şi, desigur ceea ce solicită Volodimir Zelenski, securitatea Ucrainei. În mod firesc, nu poţi avea investiţii pe teritoriul unui stat a cărui securitate nu este asigurată de sine însuşi, Ucraina, dar în acelaşi timp şi de partenerii săi. Nu devin Statele Unite, dacă se semnează acordul, un partener economic al Ucrainei? Şi atunci lucrurile ar trebui să fie legate”, a afirmat Bălăceanu.

Pe de altă parte, potrivit generalului, Vladimir Putin pleacă de la următoarea situaţie, iarăşi având iniţiativa: nu a fost de acord cu desfăşurarea forţelor de menţinere a păcii pe teritoriul Ucrainei, nici nu s-a discutat de forţe de menţinere a păcii pe teritoriul regiunilor ocupate de către Federaţia Rusă, iar de fiecare dată susţine că se  începe „de la situaţia de pe teren, de la realitatea de pe teren, care va trebui să fie recunoscută ca atare, adică toate cuceririle teritoriale până în acest moment şi până când se va decide încetarea focului armistitiu negocieri de pace aparţin de drept Federaţiei Ruse”.





Source link

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...