Skip to main content
București
EUR/RON: 5,09
USD/RON: 4,30
GBP/RON: 5,84
RO|EN
23:34
B

București24

Portalul tău către viața din România

Știri
De Brasov24
2 min citire
Distribuie:

Pompierii Brasov „Ziua Porților Deschise”



2 minute citire



357 words


Publicitate

Detașamentul 1 de Pompieri Brașov marchează vineri, 4 iulie 2025, 89 de ani de încredere, curaj și intervenții salvatoare în serviciul comunității brașovene. Cu această ocazie specială, pompierii vor organiza un eveniment deschis publicului de toate vârstele – Ziua Porților Deschise – care va avea loc pe strada Mihai Viteazu nr. 11, între orele 09:30 și 14:00.

Evenimentul reprezintă o oportunitate excelentă pentru brașoveni de a descoperi din istoria și munca pompierilor, dar și de a interacționa cu echipamentele și tehnica de intervenție. „Haideți să sărbătorim împreună aproape 9 decenii de implicare, intervenții și oameni dedicați, care, zi de zi, aleg să protejeze vieți și bunuri!”, transmite ISU Brașov.

Ce le am pregătit vizitatorilor?

  • Prezentarea autospecialelor și tehnicii de intervenție: vizitatorii vor putea vedea de aproape autospecialele folosite în situații de urgență și vor afla detalii despre modul de funcționare al fiecărui echipament.
  • Exercițiu demonstrativ de stingere a incendiilor: un moment educativ și spectaculos, în care se va demonstra rapiditatea și eficiența intervenției pompierilor în fața flăcărilor.
  • Ne răcorim cu apă de la furtun: un moment relaxant și distractiv, ideal pentru cei mici, dar și o oportunitate de răcorire în zilele toride de vară.
  • Tiroliană și traseu cu obstacole: pentru iubitorii de adrenalină și curaj, tinerii și copii pot experimenta senzația unei intervenții reale.
  • Micul muzeu al pompierilor: o incursiune în istoria acestei meserii, cu obiecte, uniforme și povești din trecut.
  • Curs interactiv de prim ajutor: profesioniștii îi vor învăța pe participanți cum să reacționeze în situații de urgență și cum pot salva vieți.
  • Activități pentru copii: ateliere, jocuri și provocări, menite să ofere zâmbete și momente de bucurie.

Evenimentul promite o atmosferă relaxată, educativă și plină de surprize, fiind o ocazie perfectă de a descoperi oamenii din spatele uniformelor roșii, dar și de a înțelege mai bine culisele meseriei de pompier.

Intrarea este liberă, astfel încât oricine poate participa și se poate bucura de această zi specială.





Source link

Articole similare