Conform autopsiei, fostul star de la Boca Juniors şi Napoli, eroul Cupei Mondiale din 1986 cu Argentina, a murit din cauza unui „edem pulmonar acut secundar şi insuficienţă cardiacă cronică exacerbată”. Totuşi, potrivit raportului medical, Maradona suferea de multiple patologii: probleme renale şi hepatice, insuficienţă cardiacă, deteriorare neurologică şi dependenţă de alcool şi medicamente psihotrope.
Procesul de la San Isidro (o suburbie a oraşului Buenos Aires) ar urma să dureze până la jumătatea lunii iulie, la un ritm de trei zile pe săptămână, cu audierea a aproape 120 de martori, inclusiv experţi, membri ai familiei, prieteni apropiaţi şi medici ai lui Maradona de-a lungul anilor. Asistenta Dahiana Gisela Madrid va avea un proces separat de procesul principal, aşteptat în iulie, scrie news.ro.
Inculpaţii sunt judecaţi pentru „omucidere simplă cu intenţie posibilă”, care are loc atunci când o persoană comite o neglijenţă ştiind că aceasta poate duce la moartea cuiva. Aceştia riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare. Strategiile apărării par să se contureze, după cum o demonstrează depoziţiile martorilor de la începutul anchetei: fie se ascund în spatele specialităţii lor, al rolului lor în viaţa vedetei, fie dau vina pe alţii.
Asistentul coordonator, de exemplu, a declarat că „nu a fost niciodată în casă sau în contact” cu Maradona şi că s-a ocupat doar de listele de sarcini. Şi că era „dependent de deciziile medicilor care se ocupau de el”. Sau psihiatrul care a declarat că a monitorizat doar starea mentală a lui Maradona şi că nu a avut nimic de-a face cu moartea acestuia din cauza unei insuficienţe cardiace, potrivit avocatului său, Vadim Mischanchuk, care a declarat pentru AFP că este „foarte optimist” cu privire la o achitare.
Dar se aşteaptă ca la proces să se audă şi schimburi de mesaje audio şi scrise care, potrivit lui Mario Baudry, avocatul lui Dieguito, unul dintre fiii lui Maradona, arată că „ei (echipa medicală) ştiau că, dacă Diego continua aşa, va muri”. „Ceea ce se spune în înregistrările audio şi în mesaje este că încercau să se asigure că fiicele lui Diego nu-l iau, pentru că, dacă ar fi făcut-o, şi-ar fi pierdut banii”, a acuzat el.