Incidentul a fost semnalat joi printr-un apel la 112 efectuat de directorul școlii.
Potrivit unui comunicat, polițiștii Secției 7 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, s-au deplasat la fața locului, însă la sosirea acestora, desenul nu mai era vizibil pe fereastra unității de învățământ.
Cercetările sunt în desfășurare, iar polițiștii investighează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de răspândire, vânzare sau confecționare de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe, precum și deținerea acestora în vederea răspândirii.
Urmează ca unitatea de parchet competentă să fie sesizată pentru continuarea procedurilor legale.
Călin Georgescu și aghiotanții lui au fost acuzați de constituirea unei grupări fasciste
Fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu i-a fost respinsă cererea de înlăturare a controlului judiciar impus de procurorii Parchetului General, au decis magistrații Judecătoriei Sectorului 1. Pe lângă vestea în sine, Călin Georgescu trebuie să achite și 100 de lei taxa pentru cheltuieli judiciare.
”În temeiul art. 213 alin. (1) C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul GEORGESCU CĂLIN, …, împotriva ordonanței nr. 2226/221/P/2023/d1 din data de 26.02.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de luare a măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. (2) C.proc.pen.obligă pe inculpatul Georgescu Călin la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția inculpatului și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 06.03.2025.”, se arată în minuta instanței.
Ce spunea Călin Georgescu.
Acuzații grave aduse jurnalistei Anca Alexandrescu despre legăturile pe care le are cu Horațiu Potra și Călin Georgescu
sportpesurse.ro
„Sunt nevinovat, e un dosar politic. Personal, am încredere în magistratul judecător, într-o decizie dreaptă, consistentă, conformă cu realitatea. Sunt foarte încrezător în pronunțarea care va avea loc mâine. Avocații mei au explicat clar cum stau lucrurile. În plus, voi avea foarte curând și alte declarații publice, inclusiv mâine, la un post TV, iar lucrurile vor fi clarificate în mod consistent.”, a spus Georgescu, miercuri, la ieșirea din Judecătoria Sectorului 1.
El a contestat în instanță măsura preventivă luată de procurori pe 26 februarie, când a fost ridicat din trafic și dus la Parchetul General pentru audieri.