Arhitectura Turciei pentru a împiedica intrările ilegale în UE. Un nou zid de 8,5 kilometri se va ridica în acest an

Bucuresti24Știri6 days ago8 Views



Turcia va începe construirea unui zid la frontiera sa cu Grecia pentru a împiedica intrările ilegale în Uniunea Europeană, a anunţat marţi guvernatorul provinciei turce Edirne (nord-vest), potrivit AFP, conform AGERPRES.

„Se prevede construirea iniţială a 8,5 kilometri în acest an”, a declarat Yunus Sezer, guvernatorul acestei provincii de la frontiera cu Grecia şi Bulgaria.

Responsabilul citat a adăugat că alte porţiuni ale acestui zid ar urma să fie construite ulterior de-a lungul graniţei terestre între Turcia şi Grecia, care are aproximativ 200 km lungime şi aproape integral formată de râul Meriç (Evros, în greacă).

Un acord a fost semnat în 2016 între UE şi Turcia pentru ca ţara să-i reţină pe teritoriul său pe refugiaţii sirieni, al căror număr este estimat în prezent la 2,9 milioane.

În februarie şi martie 2020, zeci de mii de migranţi s-au strâns de-a lungul graniţei terestre între Turcia şi Grecia, după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat că va deschide graniţele ţării sale cu Europa.

Migranţi de diferite naţionalităţi continuă încercările de a ajunge în Grecia din Turcia, în principal pe mare. Şase migranţi şi-au pierdut viaţa la sfârşitul lunii februarie în apele turceşti încercând să ajungă pe insula greacă Samos, din apropiere, cu o barcă pneumatică.

Turcia a construit ziduri de peste 1.000 km de-a lungul graniţei sale cu Iran şi Siria în ultimii ani pentru a împiedica traversările ilegale.





Source link

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...