Statele Unite ale Americii au furnizat singure aproape jumătate din valoarea ajutorului militar acordat Ucrainei din 2022 până în 2024, potrivit institutului german Kiel Institute.
O parte a fost deja livrată, dar în confruntarea cu forţele ruse, dacă nimic nu se schimbă, „în mai-iunie, fără ajutoare noi, va fi complicat” pentru ucraineni, estimează o sursă militară europeană pentru AFP.
„Având în vedere ceea ce a fost livrat, ce avem şi ce producem, putem susţine efortul timp de cel puţin şase luni fără a schimba în mod semnificativ caracterul războiului”, a apreciat pentru AFP analistul ucrainean Volodimir Fesenko.
„În ecuaţia unui conflict de uzură, sacrifici fie oameni, fie teren, fie muniţie. Dacă ţi se taie muniţia, fie te retragi, fie sacrifici oameni”, rezumă Yohann Michel, cercetător la Universitatea Lyon-3.
Iată patru zone militare care ar putea fi afectate de suspendarea ajutorului american, potrivit AFP.
Ucraina este în mod regulat ţinta unor tiruri de rachete şi drone asupra centrelor sale urbane sau a infrastructurii sale. Aceste atacuri masive supun la efort maxim apărarea ucraineană şi o obligă să folosească numeroase muniţii.
Pentru apărarea mai departe de linia frontului, Ucraina dispune în special de şapte sisteme american Patriot (furnizate de Statele Unite, Germania, România) şi două SAMP/T europene puse la dispoziţie de Roma şi Paris pentru a efectua interceptări la mare altitudine. Kievul are, de asemenea, propriile capacităţi şi a primit şi alte sisteme pentru distanţe inferioare.
(Sistemele) „Patriot sunt foarte importante pentru a ne proteja oraşele, nu trupele. Aşa că Trump îl va ajuta pe Putin să omoare civili”, denunţă cercetătorul ucrainean Mihailo Samus, directorul New Geopolitics Research Network, un think tank din Kiev.
„Pentru Patriot, ca şi pentru toate sistemele americane, există două probleme, cea a muniţiei şi cea a pieselor pentru a le întreţine”, rezumă Leo Peria-Peigne, de la centrul de cercetare francez Ifri. „Pentru piese, vom putea să cumpărăm de la americani şi să le dăm ucrainenilor sau americanii vor obiecta? Nu ştim”.
Pentru muniţiile Patriot, Germania construieşte prima fabrică în afara Statelor Unite, dar producţia nu este de aşteptat să înceapă înainte de 2027.
Europa ar avea dificultăţi în a compensa orice scădere a activităţii Patriot. „Europa are într-adevăr lacune în acest domeniu. SAMP/T sunt foarte bune, dar nu foarte mobile, şi sunt produse în număr prea mic, producţia ar trebui crescută, chiar dacă înseamnă a face acest lucru în altă parte decât în Franţa şi Italia”, apreciază Michel. Dar va lua timp: „procesul ar fi trebuit să fie lansat acum doi ani!”, afirmă Leo Peria-Peigne.
„Una dintre modalităţile de compensare ar fi furnizarea mai multor avioane de vânătoare pentru interceptarea aer-aer şi pentru a respinge bombardierele ruseşti care atacă Ucraina”, adaugă Yohann Michel. Europenii au donat deja F16 şi Mirage 2000-5 şi dispun de marja necesară pentru a-şi creşte eforturile în acest domeniu, potrivit acestuia.
Fiind capabil să atingă ţinte mult în spatele liniei frontului, echipamentul american este crucial, cu rachetele suprafaţă ATACMS lansate de Himars. Washington a donat circa 40.
„Sunt între singurele platforme din Europa”, notează Michel. „Cei care le au par reticenţi să renunţe la ele, cum sunt grecii”, subliniază Peria-Peigne.
„Există sisteme ceheşti, dar sunt inferioare. Europenii ar trebui să-şi dezvolte rapid propriul sistem, sau, în caz contrar, să cumpere sisteme de la sud-coreeni”, mai sugerează Michel.
Există şi posibilitatea unor lovituri în profunzime lansate din aer, caz în care „există în esenţă mijloace europene şi ucrainene”, remarcă Samus. Este cazul rachetelor franceze Scalp sau Storm Shadow britanice. „Problema este că nu e deloc sigur că au mai fost alte comenzi lansate după cele care au fost deja donate”, avertizează Peria-Peigne.
Aici, europenii sunt mai bine poziţionaţi. „La antitanc, ucrainenii au dezvoltat probabil cel mai mult propriile soluţii. Rachetele precum celebrele Javelin donate de Statele Unite se completează bine cu sistemele de drone FPV”, afirmă Michel.
Pentru artilerie, „Europa a realizat o creştere reală a capacităţii de producţie, iar Ucraina se află într-o poziţie mai puţin proastă”, subliniază Peria-Peigne.
În Europa, producţia şi livrările de obuze către Ucraina s-au accelerat, iar UE se aşteaptă ca producţia de obuze de 155 mm să ajungă la 1,5 milioane de unităţi în 2025, mai mult decât cele 1,2 milioane produse în Statele Unite.
Statele Unite sunt esenţiale în acest domeniu crucial, cu sateliţii, avioanele sau dronele lor care colectează informaţii, precum şi pentru procesarea acestora.
„Este foarte important pentru noi să primim în continuare imagini prin satelit”, subliniază Fesenko.
„Europenii au instrumente, dar nu sunt deloc de aceeaşi amploare şi multe depind integral de Statele Unite în acest domeniu”, conchide Michel.