„Principala modificare este legată de modul de înscriere. Nu se va mai face printr-un dealer, românii vor putea pur și simplu să intre în aplicația informatică și să își genereze singuri voucherul, indiferent dacă discutăm despre motoare convenționale, despre mașini plug-in hybrid sau despre mașini electrice”, spune ministrul Mediului, la Antena 3 CNN.
El adaugă că o altă modificare pe care o propune este legată de finanțarea autoturismelor diesel.
„Eu consider că va trebui să finanțăm autoturisme din ce în ce mai prietenoase cu mediul, lucru pe care l-am făcut în mod constant în ultimii ani. Și din acest motiv propunerea mea va fi în sensul eliminării acestei categorii de motor termic. De altfel, nici nu mai prea există multe modele”, spune Fechet.
El subliniază că, astfel, cu voucherele din programul Rabla, românii nu își vor mai putea achiziționa mașini cu motoare diesel.
„Chiar în această săptămână voi avansa cu ghidul privind finanțarea programului Rabla de anul acesta. Urmând, spun eu, ca odată cu aprobarea bugetului administrației Fondului Pentru Mediu, să demarăm efectiv programul. Asta înseamnă că nu vom ajunge în luna mai neapărat. Cred că programul poate începe și mai devreme”, anunță el.
Ministrul spune că, de asemenea, nu o să mai existe o sesiune de primăvară și o sesiune de toamnă a programului.
„Practic, odată deschis programul, el va funcționa continuu până la evuizarea sumelor alocate”, declară el.