Elina Svitolina îl atacă pe Donald Trump după ce negocierile cu Volodimir Zelenski au eșuat

Bucuresti24Știri1 week ago8 Views



Jucătoarea de tenis nu l-a iertat pe Donald Trump după scandalul de la Casa Albă și l-a criticat pe președintele SUA. Elina Svitolina și-a sprijinit țara în ultimii trei ani organizând mai multe evenimente caritabile.

”Statele Unite ne-au ajutat de mult timp. Guvernul nostru lucrează din greu pentru a găsi în continuare soluții și decizii. Ei încearcă totul, poate să găsească alte soluții, alți aliați sau ceva asemănător. Noi doar sperăm la ce e mai bine. Trăim cu provocări inimaginabile, cu presiune și cu incertitudinea zilei de mâine.

Acum, simt că suntem și mai uniți, pentru că avem impresia că Statele Unite nu ne-au mai ajutat atât de mult în ultimele săptămâni.

Așa că trebuie să ne unim, să ne ajutăm unii pe alții, pentru țara pe care o iubim. Trump abia a început și deja a luat multe decizii care i-au rănit cu adevărat pe ucraineni. Sunt foarte tristă pentru toți oamenii nevinovați”, a spus Svitolina, locul 23 WTA, potrivit Tennis 365.

Volodimir Zelenski a mers, vineri la Casa Albă, unde s-a întâlnit cu Donald Trump și JD Vance. A fi trebuit să fie semnat un acord prin care SUA ar fi beneficiat de resursele minerale ale Ucrainei, în schimbul sprijinului american în conflictul cu Rusia. Lucrurile au degenerat, iar Zelenski a plecat.

Svitolina, locul 23 în lume

Soția lui Gael Monfils este pe locul 23 în clasamentul WTA. Are 7 titluri câștigate și a jucat 3 semifinale la turnee de Grand Slam. Cea mai bună clasare din carieră a fost locul 3, în septembrie 2017.

A câștigat Turneul Campioanelor în 2018.





Source link

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...