Bolojan: A fost o perioadă complicată „Acum două săptămâni când am preluat această responsabilitate, am venit cu câteva idei: să lucrăm pentru România, pentru ţara noastră în această perioadă, să păstrăm o neutralitate politică a acestei instituţii, în această perioadă complicată în plan intern, şi, sigur, să îi respectăm pe români, gândindu-mă că, dacă în cele trei luni, când, aşa cum ştiţi, autoritatea unui preşedinte interimar este dată de această calitate de interimar, este cea pe care o avem, dacă nu vom putea să facem bine pentru ţara noastră, măcar să nu facem rău”, a declarat Ilie Bolojan.
„Asta este ideea principală şi asta am încercat în această perioadă”, a adăugat preşedintele interimar.
Acesta a descris primele două săptămâni drept „o perioadă complicată”: „pentru că, aşa cum ştiţi, energiile noastre au fost absorbite în cea mai mare parte de aspectele de politică externă şi de apărare, datorită situaţiei legate de Ucraina, de situaţia de la graniţele noastre, dar şi datorită dialogului care are loc în prezent între Statele Unite ale Americii şi aliaţii europeni”.
Dacă aceste abordări ale Rusiei se vor menţine şi în perioada următoare, şi ştim ce a însemnat istoria în această parte de lumne, Ucraina poate fi doar prima victimă”, a declarat vineri preşedintele interimar Ilie Bolojan.
România este o ţară sigură, iar acest lucru este asigurat de scutul NATO, spune preşedintele interimar Ilie Bolojan. Acesta este convins că NATO va rămâne un scut important nu doar pentru Europa, ci şi pentru alte părţi ale lumii, însă crede că este nevoie de un buget mai mare la apărare.
Preşedintele interimar al României a mai spus că Statele Unite ale Americii sunt un garant al stabilităţii. Dar şi aşa, ţările trebuie să îşi asume o creştere a cheltuielilor de apărare.
„Am acceptat şi în discuţiile cu celelalte ţări europene ca aceste ţări să-şi asume un rol mai important în menţinerea păcii pe continentul nostru. Ce înseamnă asta, în primul rând? Înseamnă o creştere a cheltuielor de apărare, pentru că, pe bună dreptate, a apărut această discuţie legată de faptul că contribuţia unor ţări europene, în principal, este mult prea mică faţă de avantajele, faţă de protecţia pe care au. Aşa cum ştiţi, România a avut o creştere a bugetului dedicat apărării. În 2023, am fost sub 1,5%, în 2024 am ajuns la peste 2,2%. Şi deci există un acord între forţele politice pentru a susţine această majorare a cheltuielor de apărare şi există acest acord în aproape toate ţările din Uniunea Europeană”, a mai spus Bolojan.
Bolojan despre prezidenţiale: Voi face tot ce e posibil pentru ca alegerile să fie organizat corect Ilie Bolojan a spus că este nevoie de consultări periodice cu partidele politice pentru proiectele mari.
O prioritate în perioada următoare este organizarea corectă a alegerilor prezidenţiale, „pentru că acest lucru nu ne defineşte doar ca democraţie, ci creează premizele pentru ca toate instituţiile din stat să devină stabile şi pentru un nou început”.
„Voi face tot ce este posibil pentru ca aceste alegeri să fie organizate corect, transparent, să fie nişte alegeri libere, în aşa fel încât românii să-şi poată exprima votul, să-şi aleagă preşedintele pe care şi-l doresc. Vom căuta să fim transparenţi faţă de lumea voastră, faţă de cetăţeni şi avem cereri de la dumneavoastră legate de asigurarea transparenţei bunor cheltuieli. Lucrăm la această chestiune şi în perioada următoare veţi avea toate datele de funcţionare ale acestei instituţii, inclusiv în anii trecuţi”, a afirmat Bolojan.
De asemenea, preşedintele interimar a afirmat că, în perioada următoare, Cotroceniul va fi deschis publicului, iar din primăvară inclusiv curtea Palatului Cotroceni, în aşa fel încât aceste zone să poată fi vizitate.
România ar putea deveni un hub pentru tranzitarea armatelor UE către Ucraina, declară preşedintele interimar. Bolojan îşi doreşte un acord de pace. „Asupra Administraţiei Prezidenţiale nu s-au făcut niciun fel de presiuni”, spune preşedintele interimar Ilie Bolojan întrebat despre eventuale presiuni externe care i-ar viza pe fraţii Tate. Preşedintele interimar Ilie Bolojan a fost întrebat dacă va veni cu mai multe dovezi în ceea ce priveşte anularea alegerilor. El a spus că nu comentează deciziile judecătoreşti, dar vorbeşte despre starea democraţiei din România: „Când ai imunitate slăbită, eşti vulnerabil la viruşi”. „Dacă semnez ceva, respect înţelegerea”, răspunde Ilie Bolojan la întrebarea dacă exclude o eventuală candidatură independentă la preşedinţie, nu doar pe cea din partea coaliţiei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
Source link